Soborul Sfinților Mihail și Gavriil

La românii bănățeni din Voivodina este viu obiceiul cinstirii sfântului ocrotitor al casei.
Aşa cum bisericile noastre au un sfânt ocrotitor ca hram al lor şi al întregii comunităţi, tot astfel şi casele creştinilor au un sfânt ocrotitor. Sfântul ocrotitor al casei are astfel rolul de a păzi pe toţi cei care locuiesc în casa respectivă şi toate cele din cuprinsul ei. Tocmai de aceea, credincioşii au icoana sfântului ocrotitor al casei aşezată la loc de mare cinste, această icoană fiind una de dimensiuni mai mari, de regulă pictată, având aşezată înaintea ei o candelă. Conştiinţa celor care au un sfânt ocrotitor al casei este aceea că sfântul le păzeşte casa, ferindu-i de toate relele.
În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu.

Sfântul Arhanghel Mihail

În limba ebraică, numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”, și așa s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune și călăuzirea lui Lot si a familiei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecția specială a poporului lui. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam și îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail.

În iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, semn că el pedepsește păcatul. Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărțile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepsește nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arată a fi un înger al dreptății Dumnezeiești.

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conține concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Vestește Sfinților Părinților Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia nașterea Înaintemergătorului. Păstorilor le arată că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întărește ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzește Sfânta Familie în Egipt și aduce femeilor mironosițe vestea Învierii Domnului.

Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia ortodoxă purtând în mânî o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei și binecuvântării. Arhanghelul Gavriil este îngerul bunătății și milostivirii lui Dumnezeu.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*