Festivalul Românilor de Pretutindeni la Arad

În acest final de săptămână a avut loc cea de-a opta ediţie a Festivalului Românilor de Pretutindeni. Evenimentul a fost organizat la Arad și a fost iniţiat şi coordonat de părintele consilier Blaj Mihai Octavian.

Şi în acest au participat românii din Serbia, Republica Moldova, Ucraina. Românii din Serbia au fost reprezentați de Comunitatea Românilor din Serbia (CRS), cu ansamblul folcloric din Satu Nou, care a prezentat patrimoniul cultural al românilor din Serbia.

Scopul manifestării a fost acela de a crea legături între românii din jurul granițelor României, de cunoaștere a vieții cotidiene și problemelor cu care se confruntă, a drepturilor și libertăților pe care le au de manifestare a identității naționale, în țările de unde provin.

Startul festivalului a fost dat pe platoul Catedralei Arhiepiscopale unde s-au adunat participanţii, de aici plecându-se în Parada portului popular cu icoane şi drapele tricolore în mâini spre biserica parohială din Grădişte.

La manifestare au fost prezenți: IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Siluan, Episcopul Românilor din Ungaria și Serbia şi PS Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Alături de aceştia au fost şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

Partea artistică a festivalului a debutat cu imnul de stat intonat de fanfara Sunetul Aradului, urmat de Polieleul Românilor şi Hora unirii intonate de toţi cei prezenţi.

În continuarea programului, Corul Unirea Grădişteană al Parohiei Grădişte 1, condus de Corina Teuca, a susţinut un recital de cântece patriotice şi prelucrări folclorice. În cadrul manifestării a mai concertat și corul bărbătesc al Bisericii Ortodoxe Covăsânţ, dirijat de Marius Oneţ. A urmat apoi programul artistic al invitaţilor.

Un moment deosebit a fost prezenţa artistului Marius Ciprian Pop acompaniat de orchestra Rapsozii Zărandului condusă de maestrul Petrică Pașca, acestora alăturându-se şi artistele Cornelia Căprariu Roman şi Malvina Nagy.

Prezentarea programului artistic a fost realizată de Angela Petrean Varjasi. Organizarea acestui eveniment a fost sprijinită de Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*