Două posibile atestări documentare ale Alibunarului din secolul al XVI-lea

Alibunarul a reprezentat de-a lungul veacurilor una dintre cele mai importante localităţi din Banatul de sud, în special având în vedere poziţia sa geografică favorabilă. Descoperirile arheologice ne dovedesc că aici omul trăia încă în perioada preistorică, dar şi în antichitate, în special fiind interesantă ipoteza, susţinută de Bogdan Petriceicu Hasdeu, conform căreia la Alibunar se găsea un timp, în secolul al V-lea, reşedinţa regelui hun Atila.
În timpurile mai noi, primele atestări documentare ale Alibunarului datează din perioada stăpânirii turceşti asupra Banatului. Lăsând la o parte legenda despre fântâna lui Ali, despre care se crede că ar fi dat numele acestei localităţi, ştim că Alibunarul a fost vizitat în anul 1662 de călătorul turc Evli Celebi, care îl aminteşte sub acest nume în notele sale de drum , iar la sfârşitul secolului al XVII-lea localitatea este amintită în câteva rânduri în timpul Marelui Război al Ligii Sfânte (Războiul Vienei) în legătură cu trecerea trupelor turceşti prin această parte a Banatului, şi anume în anii 1695 şi 1697. Concret, pentru noi este interesant faptul că Alibunarul este amintit în Istoria Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir (1697), cu ocazia trecerii prin această localitate a sultanului Mustafa II.
Istoricul Ioan Haţegan din Timişoara ne atrage atenţia însă şi asupra unei atestări şi mai vechi a Alibunarului, deschizând totodată şi o problemă nouă: era oare Alibunarul numit în evul mediu Maxond? Anume, este cunoscut faptul că în această parte a Banatului exista în evul mediu, în decursul secolelor XIV-XVI, o localitate numită Maxond, pe care istoricul vârşeţean Felix Milleker a poziţionat-o la 4 km nord-vest de actuala localitate Petrovasâla (Vladimirovaţ), în punctul numit Moşanda Mare , o colină care şi azi poartă acest nume. Maxondul este amintit pentru prima dată în documentele medievale în anul 1370, iar o perioadă de timp era şi sediu de district. Importanţa acestei localităţi reiese şi din faptul că întreaga parte a Banatului de Sud, numită azi Dunele de Nisip ale Deliblăţii, purta în această perioadă denumirea de Campus maxons. Totodată, Maxondul a fost vizitat şi de personalităţi importante ale epocii, cum ar fi banul de Severin Nicolae Perenyi (Perenyi Miklos), care îi scrie regelui maghiar Sigismund chiar de la Maxond, în anul 1391, în legătură cu salariile ostaşilor maghiari angajaţi în lupta împotriva turcilor . Localitatea este amintită încă în câteva rânduri, găsindu-se în anumite perioade în posesia unor nume distinse ale epocii, cum ar fi prinţul bulgar Frujin, sau chiar Iancu de Hunedoara, în anul 1456. După părerea lui Milleker, Maxondul a fost distrus mai târziu de turci .
Citând un defter turcesc din anul 1579 , pe care îl preia din alte surse , Haţegan aminteşte că în acest defter este prezentă şi localitatea Alibunar: „karyie-i Ali-Pinari, nam-i diger Moşandi” (în turceşte), care în traducere înseamnă „satul Alibunar, cu alt nume Moşanda/Maxond”. Această scurtă informaţie, deci, deschide o serie de întrebări, dintre care le amintim doar pe cele esenţiale: era oare Maxondul pe locul actualului Alibunar, cum reiese din defterul amintit, sau la Moşanda Mare, după cum afirma Milleker? Este oare informaţia din acest defter dovadă că Alibunarul (deci Maxondul) era şi în evul mediu o localitate deosebit de importantă, după cum am specificat în rândurile de mai sus? Arheologia nu ne dă prea multe informaţii referitoare la prezenţa unei localităţi medievale importante nici la Alibunar, nici la Moşanda Mare. În acelaşi timp, se dovedeşte originea pur turcească a denumirii actuale a localităţii Alibunar, ea reprezentând deci doar o traducere din limba turcă în limba sârbă a „Fântânii lui Ali” (Ali-Pinar), având în vedere faptul că în limba turcă „pinar” înseamnă fântână, adică „bunar” (în sârbă).
Pe de altă parte, istoricul Dušan Popović citează un alt document, care poate să reprezinte încă o atestare din secolul al XVI-lea a acestei localităţi, un document chir mai vechi cu două decenii decât cel amintit mai sus. Anume, citând alte surse , Popović aminteşte localitatea Mešhond (deci, foarte asemănător cu Maxond), fără a comenta despre ce localitate ar putea fi vorba, în care în anii 1557-1558 se amintesc câţiva locuitori, şi anume: Miladin Latzko, Jovan László, Mladen K., Nikola Jova, Peter Csoban şi Nikola Radits . Aceeaşi locuitori sunt amintiţi şi în localitatea Siond, pe care Popović o citează din alte surse . Este posibil să fie vorba despre aceeaşi localitate? Aceasta ar deschide încă o întrebare: este posibilă o continuitate a populaţiei la Alibunar încă din secolul al XVI-lea şi până azi, pentru că se aminteşte cetăţeanul Latzko, fiind ştiut că şi azi în Alibunar trăiesc mai multe familii Laţcu? Indiferent de originea etnică a acestei populaţii, dacă Mešhond-ul sau Siond-ul este aceeaşi localitate ca şi Maxondul, deci Alibunarul de azi, ar putea reprezenta aceasta o dovadă a faptului că o parte a populaţiei bănăţene trăieşte pe acest spaţiu din timpuri foarte vechi, înainte de colonizările din secolul al XVIII-lea?
Întrebarea rămâne deschisă, iar noi istoricii vom încerca, în măsura posibilităţilor, în primul rând în dependenţă de izvoarele disponibile, să găsim un răspuns cât se poate de precis la această enigmă. În tot cazul, însăşi atestarea localităţii Alibunar în secolul al XVI-lea reprezintă un pas înainte în cunoaşterea mai bună a trecutului îndepărtat al Banatului.

Mircea Măran

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*