Mitropolitul Banatului a colindat cu românii din Serbia. În Serbia au răsunat urările colindătorilor români

1Duminică 4 decembrie, Satu Nou a fost gazda unui eveniment important dedicat sărbătorilor de iarnă. Festivalul de Colinde „Colindele Neamului – punte între trecut și viitor”, care a fost organizat de Comunitatea Românilor din Serbia cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe din cadrul Guvernului României.
[quote style=”4″ author=””]Și dacă acum la graniță, o să mă întrebe, de unde vi părinte? Am să spun, vin de la neamurile mele! – Î.P.S. Ioan Selejan, Mitropolit al Banatului[/quote]Am avut deosebita onoare, ca la această manifestare să fie împreună cu noi Î.P.S. Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolit al Banatului, P.S. Daniil, Episcopul Daciei Felix a Românilor din Serbia, împreună cu un sobor de preoți din Satu Nou, Uzdin, Sân Mihai, Seleuș, Panciova și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Sârbe din Satu Nou. De altfel, este pentru prima dată, când un Mitropolit este prezent la astfel de festival al românilor din Serbia.
Din partea diplomației române în Serbia, la eveniment a fost prezent Dan Constantin, Consul al României la Vârșeț.
Datorită activităților pe care CRS le are cu tineretul român din Serbia, am fost plăcut surprinși de prezența la manifestare a domnului Marin Bodrozic, vicepreședintele afacerilor interne din cadrul organizației Tineretului al Naționalităților Europene (Youth of European Nationalities) cu care s-au stabilit linii de colaborare între tineretul CRS și organizația pe care o reprezintă.
La fel au fost prezenți reprezentanții autorităților locale.

36

 

Festivalul de Colinde s-a bucurat de o prezență masivă din rândul românilor, unde 8peste 1000 de români din Serbia, au asistat la un spectacol pregătit de școlile românești, parohii, societăți culturale și case de cultură din Serbia, având caracter internațional, deoarece, la eveniment au prezentat obiceiuri de iarnă, pe lângă românii din Serbia și 5 ansambluri și grupuri vocale din România.
Festivalul a fost deschis de Î.P.S. Ioan Selejan, Mitropolit al Banatului și P.S. Danii, episcopul românilor din Serbia care au binecuvântat această manifestare adresându-se publicului, subliniind importanța festivalullui și păstrării obiceiurilor străbune. La fel cuvânt de salut l-au avut Dan Contantin, Consul al României la Vârșeț și Daniel Magdu, președintele CRS.
18

Românii din Serbia, de la mic la mare, au cântat colinde prezentând obiceiuri moștenite. Programul oferit a fost de o înaltă calitate artistică, datorită profesorilor, preoților, conducătorilor de coruri, conducători de societăți culturare și tuturor celor care mențin aprinsă flacăra românismului în loclitățile cu populație românească din Serbia.
Manifestarea a întrecut așteptările organizatorilor, fiind una reușită, Hala Sportivă din Satu Nou a fost neîncăpătoare. Ținem să mulțumim tuturor celor care au19 sprijint și au ajutat în realizarea unui astfel de eveniment, mai ales filialei CRS din Satu Nou, SCA „dr. Radu Flora”, Casa de Cultură din Satu Nou șiAsociației de Femei „Boboacele” și nu în ultimul rând tuturor participanților, care au dat dovadă de capacitate organizatorică.
Î.P.S. Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolit al Banatului a ținut să se adreseze înainte de plecare publicului fiind vizibil impresionat de program, de organizare și de prezență la festival. În adresarea sa, a felicitat CRS pentru organizare și participanții pentru programul prezentat de la mic la mare. A specificat că s-a convins în seara aceasta că între credincioșii de dincolo de frontieră și cei din Serbia nu este nici o deosebire, îndemnând părinții și pe mai departe să transmită copiilor valorile creștine, tradiția și colindele românești. I-a îndemnat pe toi cei prezenți, să cânte împreună o colindă. A fost foarte emoționanstrajat momentul, când toată Hala Sportivă și participanții au format un cor mare, care au cântat împreună cu Înalt Prea Sfinția Sa colindul „Trei păstori”.

La sfârșit, Înalt Prea Sfinția Sa Ioan Selejan a încheiat: „Și dacă acum la graniță, o să mă întrebe, de unde vi părinte? Am să spun, vin de la neamurile mele!”.

15230792_738188946334855_6196319260232408265_n

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*