Vicepreședintele CRS, Dorel Cebzan, a avut întrevedere cu Secretarul de Stat Petre Guran din cadrul DPRRP

Joi, 18.02.2016 vicepreședintele CRS, Dorel Cebzan, a avut întrevedere la București cu Secretarul de Stat Petre Guran, din cadrul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

La întâlnire, domnul Cebzan a folosit prilejul să sublinieze, că în ultimii cinci ani s-au schimbat președinți de țară, câțiva prim miniștri, miniștri de externe, trei miniștri pentru românii de pretutindeni și cinci secretari de stat din cadrul DPRRP, și că este momentul ca de la afirmații politice să se treacă și la acțiuni concrete, care au lipsit cu desăvârșire.

La fel vicepreședintele CRS a subliniat problemele existențiale ale Comunității Românilor din Serbia. Este cunoscută problema sediului central, însă a subliniat că problema de bază nu este doar pierderea lui, ci imposibilitatea de utilizare a sediului central din ultimii 5 ani, considerând că dacă ar fi existat posibilități de o funcționare minimă, niciodata nici nu s-ar fi ajuns în situația de astăzi.

Cu un entuziasm fără precedent, dar și cu sacrificii majore, s-a reușit să mai existe CRS. Dar se pune problema, până când e posibilă o astfel de funcționare?

La fel, s-a făcut o prezentare a activităților CRS de-a lungul anilor, care pot fi și mai mult îmbunătățite. Un exemplu pozitiv fiind marcarea a 25 de ani de existență a CRS, printr-un spectacol Gheorghe Zamfir la Uzdin, sprijinit de DPRRP, eveniment onorat și cu prezența Ministrului Delegat , Dan Stoenescu.

Secretarul de Stat, Petre Guran, la rândul său a subliniat că la București este cunoscută importanța CRS, fiind optimist că va fi posibilă o funcționare mai sistematică pe viitor, îndemnând ca CRS să depună proiecte în sesiunea de finanțare a DPRRP. La fel, a subliniat că activitățile depuse de CRS de-a lungul anilor sunt cunoscute, câștigând o experiență care ar trebui utilizată și pe viitor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*