Avram Imbroane, preotul patriot declarat „element periculos” de autoritățile maghiare.

Născut în iarna anului 1880 la Coştei, o veche comună românească aflată astăzi la graniţa judeţului Timiş cu Voivodina, în Banatul sârbesc, Avram Imbroane era fiul unor ţărani înstăriţi, care s-au îngrijit ca fiul lor să devină om cu carte. A urmat clasele primare în satul natal, studiile secundare la Biserica Albă, unde a avut primele conflicte cu autorităţile din cauza unor discuţii pe marginea cărţii scrise de Vincenţiu Babeş „Die Sprache und Nationalitätenfrage in Österreich bei einem Romänen”, care incrimina politica maghiară de reprimare a limbii şi naţiunii române, şi a avut de suportat primele persecuţii, fiind nevoit să renunţe la studii şi să se întoarcă acasă. A absolvit liceul la Braşov, în 1901, şi a fost remarcat de profesorul său, Valeriu Branişte, la întâlnirile societăţii literare a liceului. Cu ajutorul unei burse a societăţii „Emanuil Gojdu”, a început studii de drept la Budapesta, unde a fost şi secretarul societăţii de lectură a studenţilor români „Petru Maior”, dar după ce a fost declarat „element periculos” de autorităţile maghiare, a fost înrolat într-un regiment de honvezi şi trimis la şcoala militară din Szeged. După terminarea stagiului militar s-a înscris la facultatea de litere din Bucureşti şi a obţinut un post de pedagog la liceul „Sf. Sava”, dar în urma stăruinţelor mamei sale a renunţat şi în toamna anului 1902 a plecat la Cernăuţi, unde a urmat facultatea de teologie, obţinându-şi în 1910 doctoratul. A revenit în Banat pentru a face „şcoală politică şi naţională”. În 1910, Avram Imbroane a susţinut candidatura lui Caius Brediceanu în circumscripţia Moraviţa pentru parlamentul de la Budapesta iar mai târziu avea să-şi amintească: „Marea mea fericire a fost să văd fâlfâind pe clădirea primăriei din Moraviţa drapelul românesc înfipt acolo de alegătorii români… când jandarmii stăpânirii străine umblau să-mi taie capul.” A devenit funcţionar al Consistoriului de la Caransebeş şi a obţinut o bursă în Germania, urmând studii de sociologie şi economie. În faţa plutonului de execuţie Curând după declanşarea războiului, a refuzat să lupte în armata austro-ungară şi, ameninţat cu carcera, a fost nevoit să se refugieze în Vechiul Regat unde s-a alăturat Federaţiei Unioniste condusă de Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Octavian Goga, Vasile Lucaci, Barbu Delavrancea, a ţinut discursuri naţionaliste şi a publicat numeroase articole în ziarele unioniste, fiind pus sub urmărire penală de tribunalul din Cluj pentru „crimă de complot împotriva patriei”. A participat la război în armata română condusă de generalul Ion Dragalina, luând parte la luptele de la Orşova şi Sibiu şi a fost decorat cu ordinul „Ferdinand” şi ridicat la rangul de sublocotenent. Refugiat în Moldova, a plecat în Rusia pentru a-i susţine pe voluntarii ardeleni care căzuseră prizonieri la ruşi, a fost arestat şi a ajuns în faţa plutonului de execuţie, cât pe ce să fie împuşcat, dar a scăpat ca prin minune, deoarece ofiţerul i-a văzut crucea pe care o purta la gât şi a înţeles că acuzaţiile de bolşevism care i s-au adus nu erau întemeiate. Susţinător al unirii Banatului cu Regatul României La sfârşitul războiului a revenit clandestin în Banat, pentru a susţine unirea întregii provincii cu Regatul României şi a participat, alături de fratele său Nicolae, la Marea Adunare de la Alba Iulia, unde a şi ţinut o impresionantă cuvântare în preziua adunării. Avram Imbroane a participat la conferinţa de pace de la Paris, unde se decidea şi soarta Bantului, şi a ţinut o extraordinară pledoarie, bazată pe documente şi argumente istorice, ca Banatul să nu fie divizat. Revenit acasă, a contribuit la înfiinţarea Ligii Bănăţene dar, fiind pus sub urmărire de autorităţile sârbeşti, a fost nevoit să se refugieze la Lugoj, aflat deja sub ocupaţia trupelor franceze, şi a continuat să susţină alipirea întregului Banat la România. În cele din urmă însă, conferinţa de pace a decis împărţirea Banatului istoric între România şi Serbia. Activitatea politică După război, a fost liderul Partidului Poporului al generalului Alexandru Averescu în Banat şi a candidat la Lugoj, obţinând un mandat de deputat şi fiind ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în Parlamentul României Mari. Ulterior s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, fiind vicerpeşedintele acestuia pe filiala Timiş-Torontal. În anii următori a obţinut noi mandate de deputat şi a fost din nou ales vicepreşedinte al camerei deputaţilor. Între 1934 şi 1936 a fost secretar general în ministerul Cultelor şi tot în 1934 a înfiinţat, la Timişoara, institutul „Dr. A. Imbroane”, pus în slujba românilor. A încetat din viaţă la Bucureşti în 1938, şi a fost înmormântat la Timişoara. Orator desăvârşit, cuvintele sale de odinioară au rămas la fel de actuale: „Cred, Doamne, în virtuţile neamului meu; deşteaptă-l însă şi fă-l să se apuce, azi încă, de reforma lui morală şi socială şi nici forţele iadului nu vor învinge puterea acestui neam!”.
Sursa: http://www.pressalert.ro/2016/02/timisoara-uitata-avram-imbroane-preotul-nationalist-declarat-element-periculos-de-autoritatile-maghiare-cum-scapat-de-executie-rusia/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*