Periodicul „Sărcia” la 20 de ani

[quote style=”4″ author=”Iancu Murărescu – La aniversarea 20 de ani a perioicului Sărcia”]Să dea Dumnezeu ca „Sărcia” noastră să mai apară și pe viitor, să avem cine să scrie și cine să o citească. Am vrut și vrem să fie o publicație a românilor sărcienți, legat de noi și românism. Am rămas puțini români în sat (cca. 300 din cei 1500 de locuitori ai satului), dar vrem să rezistăm, să păstrăm sentimentul național, să ne respectăm neamul.[/quote]

Primul număr al publicației noastre a apărut în martie 1995. Publicație a românilor sărcienți, care poartă numele de „Sărcia”, nume drag nouă, căci ne amintește de numele satului nostru, purtat mai bine de 600 de ani.

Prima redacție era alcătuită de: Iancu Murărescu (redactor responsabil), Livius Lăpădat, Traian Pancaricean, Leorean Jivoin, Iancu Pancaricean și Ion Miloș. A apărut ca supliment al ziarului „Tibiscus” din Uzdin, datorită domnului Vasile Barbu. La „Tibiscus” au apărut primele 5 numere, ca apoi să apară ca supliment (dar ca apariție aparte) la „Cuvântul românesc”, ziar al Comunității Românilor din Iugoslavia. „Sărcia” a apărut în cadrul filialei din satul nostru a CRI (CRS). În cadrul „Cuvântului românec” apare până în anul 2002 (nr. 15), ca apoi să ni se sisteze apariția (din cauza unor critici la adresa președintelui C.R.I. (CRS)), așa că a urmat o pauză de aproape opt ani, ca apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu și a celor din conducerea bisericii noastre, la ședința Consiliului Parohial din 8 decembrie 2009, să se hotărască ca „Sărcia” să apară în cadrul bisericii (fără a fi publicație strict religioasă). În aprilie 2010, de Paște, apare un nou număr, nr. 16, editat de biserica noastră. Așa cum s-a hotărât, redacția a fost formată de membrii Consiliului Parohial, care la vremea aceea a fost compus de: Luca Lăpădat (președintele Consiliului), Iancu Murărescu (redactor responsabil), Valeri Moșescu, Pavel Pancaricean-Lonti, Leorean Jivoin, Tiberiu Jivoin-Stoicu, Ionel Pancaricean-Aron și Lazăr Miloș. Un an mai târziu, pe 21 augut 2011, se alege un nou Consiliu Parohial, din care au făcut parte: Dorel Pancaricean, Cristian Jivoin, Pavel Pancaricean-Lonti, Luca Lăpădat, Aurel Jurj (ales apoi ca președinte), Valeri Moșescu, Iancu Murărescu (care rămâne redactor responsabil). Actuala componență a Consiliului Parohial, implicit și a redacției este: Pavel Pancaricean – Lonti (președintele Consiliului), Valeri Moșescu, Dorel Pancaricean, Moisă Miloș, Alexandru Ognenan, Lazăr Miloș și Iancu Murărescu (tot ca redactor responsabil, ca la început).

Din materialele publicate amintim: Contribuții la istoria localității Sărcia (Traian Pancaricean), Devorbă cu președintele filialei C.R.I. din Sărcia – Iancu Murărescu (Iancu Pancarecean), Poetul, filosoful și străinul Ion Miloș (Slavco Almăjan), Școala din Sărcia la începutul secolului XIX (Gligor Popi), Două aniversări ale BOR din Sărcia (Iancu Murărescu), Ion Miloș și permanențele spiritului românesc (Irina Digodi), Confluențe tărăceano-sărciene (Ioan Cipu), Cultura minoritară și/sau majoritară (Ion Miloș), Hristos a înviat (pr. Petru Măran), Paștile cele mari (prot. Petru Drăghicescu), Gostu la Sărcia (Pavel Pancaricean – Lonti), Aportul preotului Gherasim Andru la viața culturală a satului (Olimpia Pancaricean), Evangeliștii Matei și Luca – cercetori ai genealogiei lui Hristos (prot. Petru Berbentia), Proză umoristică – Anunțul (Livius Lăpădat), Sărcia la 680 de ani (Iancu Murărescu), 2012 – an bogat în activități (Valeri Moșescu), Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (26 octombrie)(pr. Cristian Popi), Colinde de Crăciun la biserica din Sărcia (Nicoleta Suciu), Imaginile copilăriei (Florin Ursulescu), La Timișoara-Seminar pentru ziariștii minoritari (Octavian Suciu).

Mai sunt prezenți și poeți sărcienți și nu numai, sunt publicate versuri patriotice, folclor literar în versuri, suveniruri, fotografii…

„Sărcia” apare, în general, pe 12 pagini, format A4, într-un tiraj de 300 de exemplare. Se distribuie gratuit românilor din sat, dar și în străinătate, la sărcienți sau la cunoscuți. Partea financiară se asigură din donațiile primite de la oamenii de bine din SUA și nu numai. Ne-au ajutat și „Tibiscus”, Comunitatea Românilor din Iugoslavia, Consiliul Național Român din Serbia.

Să mai spun că de la nr. 25 (mai 2013), „Sărcia” apare într-o haină nouă, cu fotografii în culori. Tehnoredactarea și tiparul sunt în mâinile lui Valeri Moșescu.

Să dea Dumnezeu ca „Sărcia” noastră să mai apară și pe viitor, să avem cine să scrie și cine să o citească. Am vrut și vrem să fie o publicație a românilor sărcienți, legat de noi și românism. Am rămas puțini români în sat (cca. 300 din cei 1500 de locuitori ai satului), dar vrem să rezistăm, să păstrăm sentimentul național, să ne respectăm neamul. Până acum au apărut 34 de numere. Publicația noastră apare cu o periodicitate care depinde și de mijloacele financiare de care dispunem, dar cu intenția de a apare pe patru ori pe ani.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Iancu Murărescu

(Materialul prezentat la aniversarea celor 20 de ani a publicației „Sărcia”)

Ultimul număr îl puteți citi la linkul de mai jos

Sarcia nr. 35 decembrie 2015

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*