CRS a donat proprietăţile imobile Bisericii Ortodoxe Române

Duminică 14.06.2015 a avut loc Adunarea Comunităţii Românilor din Serbia (CRS). La această Adunare, ţinută la Satu Nou, în prezenţa delegaţilor din localităţile Vârşeţ, Uzdin, Ofcea, Satu Nou, Sân Mihai, Doloave, Grebenaţ, Biserica Albă, Covăciţa, Cuvin, Sărcia, Straja, Jamul Mic şi Vlaicovăţ, au fost adoptate decizii importante privind funcţionarea viitoare a CRS. În calitate de oaspeţi, prezenţi la această Adunare au fost PS Daniil, episcopul românilor din Serbia, însoţit de Gheorghe Ianeş, preotul paroh din Satu Nou şi protopop de Panciova şi diaconul Cristian Babuţ. Din partea Consulatului României din Vârşeţ, a fost prezent Dan Constanin, consul al României la Vârşeţ.
Adunarea a fost deschisă de preşedintele CRS, Daniel Magdu, care a salutat prezenţa delegaţilor din localităţile româneşti, iar PS Daniil a binecuvântat lucrările Adunării CRS. La fel Dan Constantin, consul al României la Vârşeţ, s-a adresat Adunării.
Cel mai important punct pe ordinea de zi a fost ieşirea de sub sechestru a CRS, precum şi deblocarea conturilor. La acest punct, Adunării s-a prezentat detaliat toate problemele cu care s-a confruntat CRS de-a lungul anilor, precum şi procedurile de ieşire din acest impas. Conturile Comunităţii fiind deblocate, cea mai reprezentativă organizaţie a românilor din Serbia este iarăşi eligibilă pentru a-şi relua activităţile.
Pentru asigurarea continuităţii proprietăţilor imobile, Adunarea CRS a hotărât în unanimitate ca proprietăţile CRS să fie donate BOR – Episcopia Dacia Felix, iar Episcopia la rândul său va da în folosinţă aceste proprietăţi Comunităţii Românilor din Serbia.
La punctul doi al ordinei de zi s-a decis reînoirea contractului de închiriere a sediului central al CRS, „Casa Butoarcă”, situat în strada Vasco Popa nr.16 din Vârşeţ, proprietate a Episcopiei Dacia Felix.
PS Daniil s-a adresat Adunării cu cuvinte alese, subliniind importanţa CRS, pe care a definit ca fiind coloana vertebrală a românilor din Serbia, acceptând donaţia făcută din partea CRS către Episcopie. La fel şi-a dat acordul, ca şi în continuare, „Casa Butoarcă” din Vârşeţ să fie centrul românismului din Serbia, fiind sediul central al CRS.
În continuare, Adunarea CRS şi-a definit planul de activitate. S-au înfiinţat mai multe departamente de specialitate, care îşi vor da contribuţia la promovarea şi păstrarea identităţii naţionale a românilor din Serbia. Departamentele au fost împuternicite de Adunare, ca pe parcurs să-şi lărgească componenţa, fiind în strânsă colaborare cu Consiliul de Conducere al CRS. Rolul acestor departamente va fi să propună activităţi şi soluţii din cadrul domeniului de care aparţin.
Coordonatorul departamentului culte a fost ales pr. Ionel Malaimare, protopop de Alibunar şi diaconul Cristian Babuţ, membru.
Coordonatorul departamenului pentru învăţământ a fost aleasă prof. Elena Lelea, membrii: prof. Marinel Blaj, prof. Stela Bulic.
Coordonatorul departamentului pentru cultură a fost ales prof. Alexandru Frianţ, pr. Emanuel Tăpălagă, membru.
Coordonatorul departamentului tineret a fost aleasă Ileana Puia, Sebastian Ciortan şi Andrei Condan membri.
Coordonatorul departamentului economic a fost ales mr. ec. Ionel Lazăr, Dorel Cebzan, membru.
Coordonatorul departamentului sport a fost ales Moise Ţăran.
Dl. Dan Constantin a informat pe cei prezenţi privind prezenţa comisiei mixte pentru înscrierea studenţilor în România, care va fi în perioada 9-11 iulie, precum şi disponibilitatea Consulatului României din Vârşeţ de a oferi asistenţă şi informaţiile necesare candidaţilor.
Adunarea CRS şi-a propus renovarea sediului central al CRS „Casa Butoarcă” precum şi organizarea festivalului „Colindele neamului” prin concursurile la proiectele DPRRP. La fel au fost stabilite activităţile care se vor organiza în perioada următoare precum:
–    marcarea Zilei Limbii Române în colaborare cu ICR Bucureşti.
–    Asistenţă tinerilor etnici români privind înscrierea la studii în România.
–    Participarea tinerilor la tabăra de vară de la Sulina în colaborare cu DPRRP.
–    Participarea tinerilor români din Serbia la şcoala de vară „Alexandru Mocioni” în colaborare cu Uniuniea Culturală a Românilor din Ungaria.
–    organizarea şcolii de vară pentru tinerii români din Serbia privind modalităţie de promovare a valorilor culturale româneşti. Oferirea compentenţelor de bază în conceperea şi derularea proiectelor culturale. Abordarea problematicii democraţiei participative. Proiect care se va derula în Serbia, în luna august, în colaborare cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş unde vor participa tineri din Banat şi Timoc.
Un punct aparte pe ordinea de zi a prezentat procesul de retrocedare a imobilelor colective a românilor din Serbia. Au fost prezentate toate demersurile, decizia Agenţiei, plângerea CRS, precum şi toate acţiunile care vor fi luate în viitor.
Adunarea CRS din Satu Nou a fost una constructivă. Păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii româneşti este direcţia principală care urmăreşte consolidarea identităţii etnice, lingvistice şi spirituale a românilor din Serbia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*