Interviu cu senatorul Badea. Încă mai sunt şanse la cetăţenia română

Domnule senator Viorel Badea, în ultimul timp circulă ştirea privind refuzul Camerei Deputaţilor de a se acorda cetăţenia română etnicilor români. Ştirea a fost preluată şi de site-ul CRS. Ne puteţi spune mai multe?

Practic au fost mai multe iniţiative, care au avut ca obiect comun necesitatea ca românii oriunde s-ar afla ei să poată dobândi cetăţenia română. Din păcate nu toate iniţiativele au fost lucrate sau promovate corect. Nu toate au constituit un punct serios în agenda parlamentarilor ca iniţiatori. Tocmai din acest motiv zilele trecute, la Camera Deputaţilor s-a votat împotriva unui asemenea proiect, despre care eu personal nu auzisem, dar acest lucru nu trebuie să ne facă să ne pierdem speranţa în acţiunile pe care le avem în acest scop. Ştiţi bine că eu am fost iniţiatorul unui proiect de lege, încă din 2013, alături de alţi colegi din mai multe partide politice din parlamentul României, aş putea spune toate partidele cu excepţia UDMR-ului, prin care ceream modificarea legii 21/1991, legea cetăţeniei române. Modificarea constă prin introducerea unui articol unic, care specifică: Persoanelor de etnie română aparţinând minorităţilor naţionale şi a minorităţilor lingvistice sau grupurilor etnice rezidente în alte state, indiferent de sinonimul folosit, care cunosc limba română, li se poate acorda la cerere cetăţenia română cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine, şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1. Practic prin introducerea acestui paragraf, noi deschideam o posibilitate pentru români care trăiesc în special în peninsula balcanică şi în vecinătatea României, inclusiv românii din Serbia, posibilitatea de a dobândi cetăţenia României la cerere.
Acest proiect de lege a reuşit să fie adoptat tacit de către Senatul României, în urma unor dezbateri destul de aprige, în special la Comisia de Politică Externă. După aceea proiectul de lege şi-a urmat drumul său natural. În Camera Deputaţilor a obţinut aviz favorabil de la trei Comisii şi anume: Comisia pentru Drepturile Omului, Comisia pentru Comunităţile Româneşti din Afara Graniţelor Ţării, Comisia pentru Administraţia Publică şi Amenajarea Teritoriului.
În momentul acesta proiectul de lege despre care v-am vorbit, se află în dezbaterea Comisiei Juridice pentru raport. Practic ultima etapă în cadrul comisiilor din Camera Deputaţilor. După obţinerea unui raport, sperăm noi favorabil, acest proiect v-a ajunge în atenţia plenului, va fi votat şi sperăm noi adoptat.
Acest traseu al proiectului de lege, nu a fost un traseu de la sine. Noi în permanenţă am discutat cu colegii, s-a încercat să se facă lobby pentru acest proiect. Punctul de vedere al Guvernului era unul neutru, în sensul că Guvernul a lăsat Parlamentului opţiunea de a se pronunţa pe acest proiect de lege. Noi sperăm să avem forţa de a obţine un vot favorabil şi în plenul Camerei Deputaţilor, fiind ultimul vot pentru care are nevoie acest proiect pentru a deveni lege.

Aţi organizat în repetate rânduri, în Parlamentul României mese rotunde privind modificarea legii cetăţeniei. La aceste reuniuni a participat şi Comunitatea Românilor din Serbia. Să clarificăm un lucru. Zilele trecute nu a fost respins proiectul de lege pe care l-aţi iniţiat dvs.?

Exact. Era un proiect paralel, iniţiat de alţi colegi de-ai mei. Pentru un proiect trebuie să lupţi. Nu e normal doar să-l iniţiezi şi să laşi să vezi ce se întâmplă cu el.

Deci rezultă că nu s-au pierdut şansele ca noi, românii din Serbia, să obţinem dreptul la cetăţenia română?

Nu. Mai mult decât atât, deoarece în ultimele săptămâni eram foarte ocupat cu acţiunile de la Strasbourg şi Roma, de săptămâna viitoare o să iau legătura cu organizaţiile româneşti care contează din jurul României, şi îi voi ruga să se implice personal. Să ia legătura cu parlamentarii, să le explice de ce este important ca acest proiect de lege să fie adoptat de Parlamentul României. Evident că lista de priorităţi pe care le au parlamentarii poate nu este mereu cea mai bună. Datoria noastră este de a le atrage atenţia asupra necesităţii adoptării unor proiecte de lege pe care le cere comunitatea, care ne cer cei care ne-au trimis în Parlament. Pentru aceasta este necesar ca această muncă de lobby să o facem cu toţii.

Este firesc ca cetăţenia să se poată dobândi şi pe criteriul etnic. Dvs. desigur ştiţi că alte state au rezolvat această problematică cu ani în urmă. În Serbia maghiarii, bulgarii şi alţii au dreptul la cetăţenia statului de origine. Românii de la noi urmăresc cu atenţie tot ceea ce se întâmplă în România, deoarece există un interes viu pentru cetăţenia română.

Este adevărat. Din punctul meu de vedere, cetăţenia este o haină care îmbracă naţionalitatea. Reprezintă şi originea sa, neamul din care se trage. Şi cu atât mai mult trebuie să există posibilitatea de obţinere a cetăţeniei pe care persoana o doreşte. Este o chestiune esenţială. Trebuie să luptăm cu toţii împreună pentru a putea să atingem acest obiectiv al nostru.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*