SUNTEM STĂPÂNI PE SOARTA NOASTRĂ

Mult a fost, puţin a mai rămas. Dar acest puţin care a mai rămas până duminică nu este sfârşitul unui drum, ci doar apropierea de un nou început.

Începutul unui drum, care suntem conştienţi că nu e uşor. Suntem încredinţaţi, că abia după ce vom câştiga alegerile va începe greul. Greul unei construcţii care nu va fi a noastră, a celor puţini care suntem pe lista Comunității, ci va fi a fiecărui român din Serbia. Atât a celor care ne-au susţinut şi ne-au votat, cât şi a celor care, din motive de ei ştiute, nu s-au implicat, dar care se simt şi se manifestă ca români.
Va trebui ca fiecare dintre noi să punem umărul la construirea unei comunităţi a tuturor românilor din Serbia. O comunitate în care fiecare să se regăsească şi să ştie că aparţine acelei comunităţi, iar comunitatea îi aparţine fiecăruia în parte.
Pentru că noi asta înţelegem prin comunitate. Nu o masă de oameni care să fie manevraţi şi să lucreze pentru binele unuia singur sau a unui grup restrâns de profitori. Ci o comunitate în care un grup restrâns îşi ia crucea în spinare, se sacrifică şi se pune în slujba celorlalţi.
În SLUJBA celorlalţi, pentru a crea o COMUNICARE reală, care duce în final la o adevărată COMUNIUNE. Aşa se întâmplă şi în biserică. Preotul face SLUJBA, comunitatea se CUMINECĂ (care vine din latinescul COMUNICARE) şi ajunge astfel în COMUNIUNE cu ceilalţi credincioşi şi cu Dumnezeu.
Poate că aşa a fost Voinţa divină să ne regăsim pe listele de vot la numărul 3. Avem credinţa că SUB ACEST SEMN VOM ÎNVINGE.
3 sunt persoanele Sfintei Treimi.
Cu 3 degete ne facem sfânta cruce.
3 mari Mihai au avut românii: Viteazu, Eminescu şi Regele.
3 mari provincii româneşti s-au unit la Alba Iulia
3 culori de bază are spectrul: roşu, galben şi albastru.
“Căci acolo unde sunt doi sau TREI adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Mat. 18:19-20)
Dacă vom câştiga – şi noi suntem încredinţaţi că împreună cu voi vom câştiga – sau dacă nu, oricum românii din Serbia au câştigat ceva extrem de important. Timp de câteva luni de zile şi mai cu seamă în ultimele săptămâni, au văzut şi au înţeles că SUNT STĂPÂNI PE SOARTA LOR.
Iar asta nu se poate plăti cu bani şi nici lua înapoi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*